vise spulberate

         Aproape ca reusisem sa'mi vad visul devenind realitate,subconstientul imi dicta ca niciodata nu am sa reusesc,cu fiecare pas,fiecare miscare si fapt in sine ma simteam pierduta,ma simt pierduta.Nu vroiam sa cred ca n'am sa reusesc,k n'am sami ating telul mult visat.Dar cateodata mai trebuie sa si pierd,si pana la urma conteaza doar drumul pe care il parcurg, cat de repede ajung la acel lucru si nu telul in sine.
         Mereu voi da de o noua dorinta,de un alt drum si de o alta lupta cu mine insumi,ca sa pot reusi,luptele pe care le am,sansele pe care le primesc ma vor putea lovi;dar nu ma dau batuta stiu! acestea sunt momentele de care imi voi aminti,cunoscand durerea si invingando cu propile arme daor ca s'o dau la o parte!

in cautarea fericirii

       Alerg si iar alerg,dar spre ce ma indrept? ce este ceea ce caut defapt? Imi caut fericirea stiu ca este acolo undeva si ma asteapta,am cautat si am alergat sa o gasesc iar apoi mi'am dat seama ca este chiar pe drumul pe care l'am parcurs,drumul vietii. Am realizat ca fericirea mea esti tu si inca cativa fara de care nu as fi reusit sa parcurg acest drum.Alaturi de voi nu trece o zi in care sa nu ma aflu pentru o clipa in rai,am constatat ca iubirea voastra este lucrul care imi aduce fericirea,daca vas cere fericire as fi o proasta pentru ca simpla voastra prezenta mi'o aduce in cantitati uriase!
     Asa ca nu mai alerga dupa fericire pana departe,fie pe mare, fie pe uscat;caci fericirea e iaci aproape!

nu mai stiu...

             Stau langa tine si suspin,oare unde e acel baiat de care m'am indragostit,acela care ma facea sa'l doresc cu tot sufletul,dupa care numaram minutele pana la urmatoarea intalnire. Oare esti tot tu si eu m'am schimbat, sau eu sunt tot aceeasi si tu nu mai esti cum te stiam,sunt foarte confuza.

            Te tin de mana,stau langa tine dar doar cu fizicul,eu nu sunt acolo,sunt mult mai departe,prinsa intre zidurile confuziei.Te privesc absent,parca vad prin tine,nu mai e la fel ceva s'a schimbat si nu stiu care e cauza...poate e vina monotoniei care si'a facut loc in vietile noastre,sau poate nu mai esti ce credeam ca imi doresc,ma privesti si simt ca si tu esti confuz,nu sti ce e cu mine si te doare,te doare gandul ca ma poti pierde,simtim amandoi cum ne indepartam desi stam unul langa celalalt.Nu mai simt acei fiori cand ma strangi in brate,nu mai pot sa te citesc cum o faceam odata...imi esti ca un strain,un strain ciudat de apropiat.
          Ma intrebi ce e cu mine de cateva zile,de ce sunt suparata dar daca ai putea intelege...eu tac, nu pot descrie ceea ce simt acum pentru ca nu ma mai inteleg nici eu,nu stiu ce simt,nu inteleg ce gandesc..nu vreau sa gresesc! Acum vreau doar sa meditez,vreau sa stau singura in pijamalele mele si sa ma gandesc la tot.
           Nu stiu ce se intampla dar ce stiu cert este ca ne'am indepartat prea mult unul de celalalt!

tot ceea ce pierdem pierdem pentru totdeauna

      Tot ceea ce am crezut ca este important pentru mine si imi va regla conturile pe viitor s'a dovedit a nu fi asa,am uitat tot ce era in jurul meu.Chiar si pe mine m-am uitat!
      Sunt momente in viata cand trebuie sa renunti,cand nu este nici'o cale de intoarcere,sunt momente in care simti aceea teama de a nu pierde pe cineva care oricum nu'ti mai apartine cand simti ca din iubirea aceea adevarata nu mai ramasese demult decat o dependenta ingaduita,iar toate asteptarile si dorintele vii s'au transformat peste noapte in amintiri demult uitate in sertare goale...
      Acum as  da orice sa mai fie macar o data ca inainte,sa mai fie macar un moment al nostru plin de iubire sincera si copilareasca...imi este atat de dor...dor de magaierile taledor de momentele cand tremuram toata in bratele tale,cand faceam cate o prostie si apoi ma ghemuiam langa tine cu fata aceea de catel inocent,momentele petrecute pe banca din fata blocului, de noptile nedormite petrecute impreuna vorbind la telefon dar mai ales mie dor de sentimentul care ne lega odata si de juramintele de iubire.
      Fara sa'mi dau seama sentimentele s'au prafuit si incet incet ne indepartam unul de celalalt,ochii pe care odata i citeam foarte usor acum imi sunt straini,gesturile pe care le intelegeam in doua secunde acum imi sunt indescifrabile,ne'ascundem de adevar incercand sa mintim ca e perfect,multe vorbe,certuri si gesturi care acum ma ranesc in loc sa ma alinte...fara sa simtim ne'am pierdut unul de celalalt si am luato pe carari diferite.
      Rupturile iremediabile si definitive sunt cele care se intampla pe nesimtite!

aplauzele cerului

      Afara un soare arzator de vara, el sta in casa scufundat in fotoliul din coltul camerei, micutul lui colt de rai,cu castile in urechi si afundat in ganduri.De la fereastra se aude ciripitul pasarilor si zgomotul produs de coada infernala de masini ce se desfasoara pe bulevardul pe care locuieste,formand parca o linie melodica a vietii de zi cu zi.Se ridica,isi ia o pereche de blugi pe el,si in sfarsit s-a hotarat sa mearga s-o caute,i-a o umbrela si pleaca pe strazile pustiite de arsita soarelui.Dintr-o parte se aude o voce blanda "dar de ce ti-ai luat umbrela cand afara soarele arde din ce in ce mai tare?" intorcandu-se incet raspunde "pentru ca in filmele de la Holiwood intotdeauna ploua in astfel de situatii" si isi reia ingandurat drumul spre nicaieri.Gandurile il macina oare unde este? oare ma mai asteapta? oare...oare...oare...Se aseaza pe banca de la marginea parcului privind din cand in cand la cate un om ratacit prin aceea parte a orasului,nu stie ce sa faca,incotro sa o apuce.Dintr-o data prin minte îi fulgera amintirile din viata alaturi de ea ,retraieste momentele placute si isi aminteste de banca de sub salcamul inflorit,se ridica si alergand se duce spre acel loc,cu umbrela in mana si castile in urechi nu baga in seama pe nimeni din jurul lui.

      Ajunge intr-un final iar ea este acolo,pe banca de sub vechiul si inaltul salcam asteptand parca acelasi lucru ca si el.Se apropie incet si îi sopteste la ureche un gand care il tot macina.Ea il ia in brate si îi zameste.Si din nou aceeasi intrebare "de ce ti-ai luat umbrela cand afara soarele arde din ce in ce mai tare?" iar raspunsul lui acum esde diferit "pentru ca si cerul va plange de fericire pentru mine"

      Incet picuri mari de apa incep sa cada spre pamant iar cei doi sub umbrela asculta "aplauzele cerului"