miercuri, 7 iulie 2010

poarta constiintei

       Inevitabil s'a intamplat,pentru prima data ti'am spus ceea ce nu era adevarat...am facut'o pentru tine, am facut'o pentru mine...<> vorbele spuse...parca nu eram eu,nu stiu ce m'a apucat.
       Usor imi las capul in podul palmei,un val de amintiri prind viata si bat la poarta constiintei,ma macina, ma roade si nu stiu ce e mai rau acum,e mai rau ca te'am mintit pe tine? sau ca ma mint pe mine?
      Niciodata nu am stiut sau nu am crezut ca esti al meu si ai fost doar al meu in totalitate, aceasta era fericirea mea, tu erai intruchiparea fericirii pentru mine, dar e adevarat ca prea multa fericire uneori raneste si acum uite'ma: fug de mine ca s'o gonesc, acea fericire muta care imi batea la usa in fiecare zi. Si mi'a fost mai greu cand am realizat ca sta doar in puterea mea sa simt sau sa ignor acest sentiment.
      Constiinta ma macina pe dinauntru! Si tot ce mai pot spune este un "imi pare rau" scos dintre miile de ganduri care se bat pe locul gol din mintea mea.