aplauzele cerului

      Afara un soare arzator de vara, el sta in casa scufundat in fotoliul din coltul camerei, micutul lui colt de rai,cu castile in urechi si afundat in ganduri.De la fereastra se aude ciripitul pasarilor si zgomotul produs de coada infernala de masini ce se desfasoara pe bulevardul pe care locuieste,formand parca o linie melodica a vietii de zi cu zi.Se ridica,isi ia o pereche de blugi pe el,si in sfarsit s-a hotarat sa mearga s-o caute,i-a o umbrela si pleaca pe strazile pustiite de arsita soarelui.Dintr-o parte se aude o voce blanda "dar de ce ti-ai luat umbrela cand afara soarele arde din ce in ce mai tare?" intorcandu-se incet raspunde "pentru ca in filmele de la Holiwood intotdeauna ploua in astfel de situatii" si isi reia ingandurat drumul spre nicaieri.Gandurile il macina oare unde este? oare ma mai asteapta? oare...oare...oare...Se aseaza pe banca de la marginea parcului privind din cand in cand la cate un om ratacit prin aceea parte a orasului,nu stie ce sa faca,incotro sa o apuce.Dintr-o data prin minte îi fulgera amintirile din viata alaturi de ea ,retraieste momentele placute si isi aminteste de banca de sub salcamul inflorit,se ridica si alergand se duce spre acel loc,cu umbrela in mana si castile in urechi nu baga in seama pe nimeni din jurul lui.

      Ajunge intr-un final iar ea este acolo,pe banca de sub vechiul si inaltul salcam asteptand parca acelasi lucru ca si el.Se apropie incet si îi sopteste la ureche un gand care il tot macina.Ea il ia in brate si îi zameste.Si din nou aceeasi intrebare "de ce ti-ai luat umbrela cand afara soarele arde din ce in ce mai tare?" iar raspunsul lui acum esde diferit "pentru ca si cerul va plange de fericire pentru mine"

      Incet picuri mari de apa incep sa cada spre pamant iar cei doi sub umbrela asculta "aplauzele cerului"